miercuri, 23 februarie 2011

Cuvantul Saptamanii

Cuvânt la Duminica Infricosatei judecati al Pãrintelui Petroniu Tãnase* de la Schitul Prodromu - Athos

*Mutat la Domnul ieri, 22 februarie 2011. Vesnica sa-i fie pomenirea!


Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !
La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor "vor straluci ca soarele" (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. "Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!"
Iata dreptatea dumnezeiasca. "Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!" Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.
Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni al­tul, nici chiar Dumnezeu. Si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.
Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si fap­tele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dum­nezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in vecii vecilor. "Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui".

Sursa:


sâmbătă, 19 februarie 2011

Sa ne veselim

Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Luca XV, 11-32

Toată lumea se poate mântui…pentru că Hristos Dumnezeu, din iubire și ascultare față de Tatăl și întru Duhul Sfânt Se aduce jertfă fără prihană pentru mântuirea noastră pe Cruce, în mijlocul întregii creații, aducând un spor în înțelegere și sfințenie pentru întreaga creație cerească și pământească.
Iar pentru noi, care ne apropiem prin post, rugăciune și înțelegere de iubirea Lui, de înțelegerea iubirii Lui până la Cruce pentru noi, fiecare metodă duhovnicească de curățire și de înțelepțire pe care le avem în Biserică sunt un mod de înaintare în iubirea de Dumnezeu și de oameni.
……………
Dacă venitul la Biserică e doar pentru a câștiga un loc de muncă, pentru a se căsători copilul nostru sau pentru „sporul casei” dar nu și pentru „curătirea de păcate și de patimi a noastră” venim pentru prea puțin. Sau venim pentru lucruri neesențiale…
Venirea în sine a fiului mai tânăr și decizia lui de întoarcere la Tatăl a fost pentru lucruri esențiale.
S-a întors la El cu gândul de a-I spune că a păcătuit (v. 18, GNT) atât de mult, încât nu se mai simte vrednic (axios) să fie numit fiul lui Dumnezeu după har ci mistios/slujitor al Lui (v. 19, GNT).
Iar tot cultul nostru ortodox e plin de această conștiință a păcătoșeniei noastre în fața Lui, căci peste tot auzim strigarea: „miluiește-ne pe noi”. Sau, personalizat: „miluiește-mă pe mine, păcătosul”…
Nu mai suntem vrednici, Doamne, să ne numim fiii Tăi, ci slujitorii Tăi netrebnici!
Și această conștiință profundă a păcătoșeniei noastre în fața Lui și nu în fața altora ca noi naște mult bun simț, multă smerenie, multă revedere a vieții proprii, retușări, analize actualizate, o altă poziționare față de lucruri…
Și vameșul făcuse același lucru, dar ca unul care abia se desprindea din rău…
Fiul mai tânăr cunoscuse harul, bucuria cu Dumnezeu din pruncie. El și-a mâncat averea vieții curate, fecioria trupului și a sufletului lui cu desfrânatele (v. 13).
Căderea lui din har, adică nesocotirea harului Său pentru a trăi o viață bună și alegerea, în locul ei, a unei vieți imorale s-a făcut din curiozitatea de altceva…
A vrut să vadă cum e să trăiască ca lumea, să experimenteze senzații tari, să trăiască fără sens…(Pr. Dorin Piciorus)

Duminica, 20 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

joi, 17 februarie 2011

Sfântul Ioan Gură de Aur: Despre Pocăinţă
Deznădejdea nu-l lasă pe cel căzut să se scoale, iar trândăvia îl culcă la pământ pe cel în picioare. Una ne lipseşte de bunătăţile ce le putem avea; cealaltă nu ne lasă să scăpăm de păcatele ce ne apasă. Trândăvia ne aruncă jos, chiar de-am fi în cer; deznădejdea ne pogoară în adâncul păcatului; dar îndepărtarea deznădejdii ne face să ne ridicăm repede din adâncul acela... Pavel a hulit, a prigonit, a ocărât; dar pentru că s-a sârguit şi nu a deznădăjduit, s-a ridicat şi a ajuns egal cu îngerii; Iuda a fost apostol; dar şi pentru că s-a trândăvit, a ajuns vânzător.

Sfântul Ioan Gură de Aur în "Omilii despre pocăinţă"


sâmbătă, 12 februarie 2011

Ce meritam



“…Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa…”                                                                                Luca 18,10-14

Nu îndrăznim să stăm în faţa tronului lui Dumnezeu şi să cerem să ni se dea ceea ce merităm. Singura noastră cerere este aceasta: “Doamne, îndură-te spre noi” (Kyrie Eleison). Iar miracolul este că există milă. În chiar inima universului pulsează iubirea lui Dumnezeu. “Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela”, a spus Iisus.
Un păcătos spunea odată: “Dacă aş fi Dumnezeu nu l-aş ierta niciodată pe un om care a păcătuit cât am păcătuit eu”. Păstorul său i-a răspuns: “Dar nu eşti Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice ne-am putea imagina noi.” “Doamne, îndură-te spre noi!”
Ziua de astăzi este numită în calendarul bisericesc “Duminica Vameşului şi a Fariseului”. În seara trecută am început să folosim Triodul – cartea liturgică pe care o vom folosi pe perioada întregului Post Mare ce va începe peste trei săptămâni.
Biserica a ales în mod foarte înţelept această parabolă pentru a ne ajuta să ne pregătim din punct de vedere spiritual pentru Post. Deoarece parabola spusă de Domnul astăzi nu este de fapt despre doi oameni care au mers la templu să se roage. Este despre Dumnezeu şi despre cum priveşte El păcatul şi virtutea – cum ne priveşte El pe noi, pe mine şi pe tine. “Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Pr.A.Coniaris)
Duminica, 13 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.

miercuri, 9 februarie 2011

Cuvantul Saptamanii

Despre Tatal Cel din ceruri - citate scripturistice

Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este. (Matei, 5, 48)
Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv. (Luca, 6, 36)
Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri. (Matei, 7, 21)
Oricine va face voia Tatalui Meu Celui din ceruri, Acela imi este frate si sora si mama. (Matei, 12, 50)

sâmbătă, 5 februarie 2011

Rugaciunea


“…Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon...”  Matei 15,21-28




Rugăciunea de mijlocire este o rugăciune pentru alţii, aşa după cum mama cananeiancă s-a rugat pentru fiica ei. Ne identificăm cu cel care suferă şi suntem dispuşi să luăm asupra noastră greutatea lui. Aceasta este o expresie a iubirii; îi iubim atât de mulţi pe ceilalţi încât suntem gata să împărtăşim şi greutăţile lor, rugându-ne pentru ei. Marea litanie chiar de la începutul Liturghiei este un bun exemplu de rugăciune de mijlocire. Este o rugăciune ce îmbrăţişează totul, arătând grija Bisericii pentru tot şi toate din univers.
În 1938, un călugăr a murit la Muntele Athos: arhimandritul Sofronie. Era un om foarte simplu, un ţăran venit din Rusia. Mult timp el a condus unul dintre atelierele mănăstireşti de pe Muntele Athos, unde ţărani ruşi veneau să lucreze un an sau doi, după care mergeau cu banii acasă la familiile lor. Într-o zi, un călugăr l-a întrebat: “Părinte Sofronie, cum se face că oamenii de la tine de la atelier lucrează atât de bine, fără să îi supraveghezi, pe când noi petrecem atâta timp urmărindu-i, iar ei continuă să ne înşele?” Părintele Sofronie a răspuns: “Nu ştiu. Pot doar să vă spun ce fac eu. Când vin dimineaţa, înainte mă rog pentru aceşti oameni cu inima plină de compasiune şi de iubire pentru ei, iar când intru în atelier am lacrimi de iubire în inimă pentru ei. Mă duc apoi în chilie şi încep să mă rog pentru fiecare în parte… iar când ziua se termină le spun câteva cuvinte şi ne rugăm împreună, după care merg să se odihnească.” Iată rugăciunea de mijlocire combinată cu iubirea şi compasiunea sinceră.   (Pr.A. Coniaris)

Duminica, 6 februarie, Sfanta Liturghie incepe la ora 11:30.